Maria Iliuţ a primit trandafiri de la fiu

Pe 23 februarie şi-a sărbătorit ziua de naştere Privighetoarea din Munţii Carpaţi, Maria Iliuţ. Vedeta muzicii populare ne-a declarat că nu este genul de interpret căruia să-i placă laudele. De ziua sa, emisarul Bucovinei a avut concerte, dar acest fapt nu i-a deranjat pe cei apropiaţi să-i ureze “La Mulţi Ani”. “Am primit foarte multe mesaje de felicitare de la cei apropiaţi, cumetri, admiratori şi, desigur, de la fanii pe care îi am”, ne spune cântăreaţa, precizând că de ziua sa nu au lipsit florile, în special trandafirii, pe care îi adoră, iar cel mai interesant cadou au fost paharele de cristal, primite de la apropiaţi.

Marin, fiul interpretei, i-a dăruit roze roşii şi un pupic

Interpreta a fost plăcut surprinsă şi de către fiul său, Marin Iliuţ. În zori, acesta a fugit la cea mai apropiată florărie, pentru a-i cumpăra cei mai frumoşi trandafiri mamei sale. “Florile ei preferate sunt trandafirii, iar în acest an i-am dăruit roze roşii şi un pupic. Acum, nu-mi rămâne decât să mă gândesc ce cadou să-i cumpăr mamei de 8 Martie. Ştiu că trebuie să-l aleg cu mare atenţie, m-am gândit la mărgele, dar îmi este frică să nu dau greş cu alegerea. Cert este faptul că, pe lângă cadou, îi voi dărui neapărat flori”, ne spune Marin Iliuţ.
JURNALUL îi urează artistei un călduros La Mulţi Ani, sănătate, fericire, multă voie bună şi doar realizări mari pe tărâmul muzicii populare.

Am fost la Crasna, acasa la Maria Ilut!

La data de 8 octombrie sau împlinit şase veacuri de la prima atestare documentară a capitalei istorice a Bucovinei. Cu această ocazie Asociaţia de Binefacere Casa Limbii Române împreună cu primăria oraşului Cernăuţi au organizat festivalul literar-muzical „La Prut, pe un picior de plai”, care a avut loc la 4 – 5 octombrie în sala Palatului Academic din Cernăuţi. La acest festival au fost prezente colective folclorice din România, Polonia, Cehia, Austria, Italia şi R. Moldova. Ţara noastră a fost reprezentată de către colectivul etno-folcloric „Crenguţă de Iederă”, conducător artistic, Maria Iliuţ.

„Timp de două zile oraşul Cernăuţi a fost în sărbătoare, am ţinut neapărat să invităm mai multe colective folclorice printre care se numără şi „Crenguţa de Iederă” din R. Moldova. Când au urcat pe scena Palatului Academic şi au interpretat melodiile „Bucovina”, şi „De la Cernăuţi la vale”, cei prezenţi în sală au fost profund emoţionaţi, deoarece aceste melodii îi caracterizează foarte mult. Toate colectivele prezente au interpretat câte două piese dedicate oraşului. Majoritatea melodiilor sunt culese în Bucovina, doar că unele din ele au fost date uitării şi, spre marea mea mirare, au fost interpretate la acest festival”, ne-a spus Vasile Tăriţeanu, preşedintele Asociaţiei de Binefacere „Casa Limbii Române”.

Am trăit cele mai emoţionante clipe din viaţa mea

Interpreta Maria Iliuţ a interpretat câteva melodii pe care le-a dedicat tuturor locuitorilor din Cernăuţi. „Am susţinut multe concerte acasă, dar aş vrea să ştiţi că niciodată nu am avut atâtea emoţii ca în aceste clipe. Chiar dacă sunt stabilită cu traiul de ani buni la Chişinău, eu nu uit pentru nicio clipă de Bucovina. Iar acum, când Cernăuţii împlinesc frumoasa vârstă de 600 de ani, aş vrea să vă spun că trăiesc cele mai emoţionante clipe din viaţa mea. Am venit împreună cu ansamblul Universităţii de Stat din Moldova „Crengută de Iederă”, le-am pregătit şi o surpriză pe care le-am spus-o în ultimul moment. Îndată după festival, am ţinut neapărat ca formaţia să vadă şi locul unde mi-am petrecut copilăria. Au vizitat Crasna şi casa mea părintească. De această dată, au fost oaspeţii mei. Sper că am reuşit să le fac o surpriză plăcută”, afirmă Maria Iliuţ.

În vizită la casa părintească a Mariei Iliuţ

Ajunşi acasă, membrii ansamblului „Crenguţă de Iederă” au rămas uimiţi de locurile frumoase pe care le-au vizitat la Cernăuţi. „Pentru noi această plecare va rămâne o amintire vie şi frumoasă. Atâta timp cât a durat festivalul, noi am reuşit să ne facem prieteni din Polonia, România şi Italia. Am vizitat şi Mănăstirea Bănceni, unde am şi fost cazaţi. În ultima zi, am plecat la casa părintească a Mariei Iliuţ. Acolo, am făcut cunoştinţă cu membrii familiei Iliuţ, iar spre seară am plecat cu toţii la o cabană unde ne-am petrecut ultima zi din călătoria noastră. Am rămas profund emoţionaţi de portul popular din Cernăuţi, de tradiţiile pe care le are Bucovina”, susţin membrii ansamblului „Crenguţă de Iederă”.

În vizită la Mănăstirea Bănceni

„Crenguţa de Iederă” a avut ocazia să viziteze şi Mănăstirea Bănceni, care este cea mai vestită mănăstire din Bucovina. „Aici slujesc 90 de călugări. În incinta mănăstirii se află patru biserici, iar în prezent se construieşte încă o biserică care va avea şapte altare. Slujbele se ţin în limba română, aici vin oameni din toate colţurile Europei. Iar ceea ce vedeţi la mănăstire, s-a construit cu ajutorul oamenilor. Mai avem şi 50 de copii, care au fost abandonaţi de părinţi. Mulţi dintre ei au fost părăsiţi de mame chiar în prima zi de naştere, a fost şi un caz când am găsit un copilaş la lada de gunoi, iar noi i-am luat la mănăstire”, afirmă părintele Ioan.

Maria Iliuţ a cântat la Clubul Folcloriştilor

Clubul Folcloriştilor, Etnografilor, Interpreţilor şi Amatorilor de Folclor s-a întrunit ieri la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, invitata şedinţei fiind Maria Iliuţ, însoţită de Ansamblul Etnofolcloric ,,Crenguţă de iederă” al Universităţii de Stat din Chişinău.
Întâlnirea cu Maria Iliuţ a început cu o doină interpretată de îndrăgita cântăreaţă, pe care au acompaniat-o Victor Botnaru (cobză, caval, ocarină), Sergiu Diaconu (cobză) şi Dumitru Negură (fluier). Recitalul a inclus piese folclorice autentice, culese de la rapsozi populari: „Toamna când se leagă munţii”, „De la Nistru mai la vale”, „Vine trenul greu la deal”, „Iertăciunea de la Crasna”, Maria Iliuţ evoluând împreună cu tinerii din „Crenguţa de iederă”.
Publicul a fost plăcut surprins de faptul că discipolii interpretei ştiu nu doar să cânte frumos, ci şi să danseze cu foc, membrii formaţiei „Crenguţa de iederă” prezentând ,,Polca”, ,,Hora de la Ciudei” etc.
Maria Iliuţ a mărturisit că îi este greu să lucreze cu studenţii, pentru că ei vin la repetiţii obosiţi după cursurile de la Universitate. Rezistă doar cei care iubesc cu-adevărat cântecul şi muzica populară.
Pe parcursul serii de la Clubul Folcloriştilor au luat cuvântul Andrei Tamazlâcaru, Tudor Ungureanu, Ioan Paulencu, Nicolae Gribincea, Dina Vrăjmaşu, Valentin Tomuleţ, decanul facultăţii de Arte Frumoase de la USM.

Maria Iliuţ deţine peste 20 de costume populare

În satul Crasna, Cernăuţi cultura populară este un proces viu, care se dezvoltă pe zi ce trece tot mai mult. Confecţionarea costumelor populare este arta care reprezintă această regiune.
Cîntăreaţa de muzică populară Maria Iliuţ este emisarul Bucovinei, la fiecare ieşire scenică uimeşte publicul prin costumele bogate şi atrăgătoare care captează atenţia tuturora chiar de la primul pas făcut pe scenă.
,,În satul natal, la Crasna fiecare fată neapărat trebuie să aibă în lada ei de zestre, un costum naţional”, ne spune cu o deosebită plăcere şi mîndrie Maria Iliuţ.
Chiar şi la horă oamenii vin în costume naţionale iar cel care nu are stă la gard şi pîndeşte.
A crescut în costum popular, la ora actulă deţine peste 20 de costume confecţionate de surorile sale Saveta şi Ileana, care la rîndul lor au participat la multe concursuri de unde sau ales cu premii şi cuvinte de laudă. Confecţionarea costumelor populare necesită o muncă enormă, este un lucru pe care nu-l poate face oricare.
Cel mai vechi costum din colecţia Mariei Iliuţ are peste 200 de ani, la găsit la o vecină care are peste 80 de ani, ea îl avea de la bunica sa care a fost mireasă în acest costum. Este bogat în culori vegetale şi mărgele care sau păstrat pînă la momentul de faţă intr-o formă excelentă. Un alt costum care are peste 100 de ani l-a moştenit de la străbunica sa.
Ţine foarte mult la ele şi şi-ar dori să-şi deschidă propriul muzeu ca să le poată vedea şi admira toţi doritorii.
,,Am costume doar din zoana care mă reprezintă, cîteodată îmi zic că de-aş avea atîtea spectacole cîte costume am. Nu reuşesc să le îmbrac pe toate, sunt variate atît la brodătură, figuri, culori la care şi izvodul este diferit. Consider că ele sunt toată averea mea, am într-un şifoner numai costume polulare, catrinţele, poalele toate îşi au locul lor, sunt combinate deoarece la nunţi, petreceri am un port aparte iar la festivităţi dacă ştiu că sunt invitaţi specialişti în domeniu atunci mă îmbrac în cele mai autentice, care au valoare şi ştiu că vor fi apreciate”,ne povesteşte Maria Iliuţ.
Printre numeroasele sale costume se mai numără, sumanul, cojocul, cheptarii şi bundiţa. Nu lipsesc nici sălbiile despre care se spune că cel care poartă mai multe rînduri de sălbii la gît este mai bogat.
Unii o invidiază pentru portul său naţional, în schimb Mariei Iliuţ îi place să ajute lumea, la mari interpreţi din republică printre care se numără Maria Bieşu, Arseni Butnaru, precum şi multora artişti tineri le-a adus costume confecţionate de surorile sale.
Îi place să arate bine atunci cînd iese pe scenă, de fiecare dată îşi alge cu mare atenţie costumul pe care urmează să-l îmbarce şi toate astea din simplul motiv că muzica populară şi costumul naţional sunt bogăţia sufletului său pe care le valorifică şi le face a fi cunoscute şi apreciate în întrega lume.

,,Crenguţa de Iederă” la sărbătorile de iarnă

Ansamblul etno-folcloric ,,Crenguta de Iederă” al Universităţii de Stat din Chişinău este condus de distinsa interpretă de muzică populară Maria Iliuţ, care mai este numită şi ,,privighetoarea din munţii Carpaţi”.
,,Iedera este o plantă verde mereu, atât vara cât şi iarna. Prin denumirea dată ansamblului, am găsit anume ceea ce-i caracterizează pe aceşti tineri talentaţi, care caută să asimileze şi să promoveze tot ce-i frumos”, ne spune doamna Maria Iliuţ.
Membrii formaţiei folclorice, studenţi ai USM, sunt înzestraţi cu harul de a valorifica folclorul nostru moştenit de secole. Ansamblul are în componenţa sa 38 de persoane, repertoriul acestuia e constituit din cântece şi dansuri culese din nordul Moldovei şi Bucovinei. „Crenguţa de Iederă” a evoluat strălucit în cadrul Festivalului Folcloric „În grădina cu flori multe”, care s-a desfăşurat în capitala Bucovinei, Cernăuţi. Gazdele i-au primit pe artiştii din Chişinău cu multă căldură: li s-au organizat plimbări prin oraş, excursii pe locurile eminesciene şi istorice, la splendida Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovineni.
Formaţia a participat în noiembrie şi la concertul de Gală al Festivalului – Concurs Municipal ,,La onor, la datorie” (ediţia a 11-a), care a avut loc în Sala cu Orgă, fiind o trecere în revistă a cântecelor populare ostăşeşti. Evoluarea ,,Crenguţei de Iederă” a fost apreciată de juriu cu note maxime, ansamblul obţinând Premiul I, şi asta graţie dnei Maria Iliuţ. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, ansamblul va participa la concursul ,,Tradiţii şi obiceiuri de iarnă” (20 decembrie) şi la Festivalul ,,Aprindeţi luminile” (24 decembrie). Colectivul se pregăteşte intens pentru a-i uimi şi în acest an pe spectatori şi pe membrii juriului cu noi perle ale folclorului nostru autentic. Repertoriul de iarnă va include colinde, urături şi dansuri cu măşti care au un substrat magic: dansul moşnegilor, caprele, urşii, ţigăncile şi dansul căiuţilor.
Nicolae Paliţ, un vestit interpret de cântece populare, afirmă: ,,Ce este mai frumos pe lume decât cântecul popular din inima mamei, altoit cu multă dragoste de tată, desprins din freamăt de codru, întreţinut de murmurul izvorului, care îţi răscoleşte întreaga fiinţă şi te înalţă deasupra vântului, deasupra norului, deasupra negurii”.
,,Crenguţa de Iederă” împreună cu Maria Iliuţ au drept scop de a face auzit folclorul nostru muzical pretutindeni, căci precum vinul, aşa şi cântecul popular, cu cât este mai vechi, cu atât devine mai bun, mai valoros.

,,Crenguţa de Iederă” – Purtători ai valorilor noastre netrecătoare

,,Ce este mai frumos pe lume decît cîntecul popular din inima mamei, altoit cu multă dragoste de tată, desprins din freamăt de codru, întreţinut de murmurul izvorului, care îţi răscoleşte întreaga fiinţă şi te înalţă deasupra vîntului, deasupra norului, deasupra negurii”, spune interpretul de muzică populară Nicolae Palit.
Colectivul etno-folcloric universitar ,,Crenguta de Iederă” este condus de distinsa interpretă de muzică populară, Maria Iliuţ care mai este numită şi ,,privighetoarea din munţii Carpaţi”.
,,Iedera este o plantă verde mereu, atît vara cît şi iarna. Ea este căţărătoare şi suge din copaci, de oriunde. Prin titlul dat ansamblului, am găsit anume ceea ce-i caracterizează pe aceşti tineri frumoşi, care caută să asimileze şi să promoveze tot ce-i frumos” ne spune doamna Maria Iliuţ.
Membrii colectivului folcloric sunt studenţii Universităţii de Stat din Moldova, ei sunt înzestraţi cu harul de a valorifica folclorul nostru moştenit de secole, sunt ambasadorii cîntecului moldovenesc care uneşte sufletele, inimile oamenilor. În sînul acestui minunat colectiv te simţi ca şi în sînul unei familii adevărate.
În componenţa unui număr de 38 de persoane, se prezintă cu un repertoriu bine închegat la orice festival, concurs, constituit din cîntece şi dansuri culese din nordul Moldovei şi Bucovinei.
O performanţă a „Crenguţei de Iederă” ţine de evoluarea strălucită în cadrul Festivalului Folcloric „În grădina cu flori multe”, care s-a desfăşurat la finele lunii iunie în capitala Bucovinei, străvechiul oraş Cernăuţ. Gazdele i-au primit pe artiştii din Chişinău cu toată căldura şi deschiderea ce-i caracterizează pe bucovineni: li s-au organizat plimbări prin oraş, excursii pe locurile eminesciene şi istorice, vizite la renumitele capadopere arhitectonice de importanţă europeană: Teatrul Dramatic-Muzical „Olga Kobâleanska” şi la splendida Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovineni.
Sala cu Orgă a găzduit la data de 4 noiembrie concertul de Gală al Festivalului-Concurs Municipal ,,La onor, la datorie” o trecere în revistă a cîntecelor populare ostăşeşti. Ajuns la cea de-a 11 ediţie, evenimentul cultural a avut acelaş obiectiv, să repună în circuit valori ale folclorului muzical, cîntece ostăşeşti aproape date uitării. După ce au trecut preselecţia juriului la concertul de gala au ajuns 14 colective şi 13 solişti, cu toţii sunt foarte receptivi la valorile stramoşeşti şi anume la acest gen - folclorul ostăşesc, ce exprimă un amalgam de sentimente şi emoţii. Ansamblul ,,Crenguta de Iederă” s-a prezentat la cel mai înalt nivel, obţînînd locul de frunte şi asta mulţumită conducătoarei ansamblului Maria Iliuţ.
Cu repezi paşi se apropie şi sărbătorile de iarnă, deja ansamblul are invitaţie la două concursuri municipale, la data de 20 decembrie va avea loc concursul ,,Tradiţii şi obiceiuri de iarnă” iar pe 24 decembrie Festivalul ,,Aprindeţi luminile”, pîna atunci colectivul se pregăteşte intens pentru ai uimi şi în acest an atît pe spectatori cît şi pe membrii comisiei cu noi perle ale folclorului nostru autentic. Repertoriul de iarnă va fi reprezentat prin colinde, urături şi nu în ultimul rînd dansul cu măşti care au un puternic substrat magic, pierdut de-a lungul timpului, ca de exemplu: dansul moşnegilor, căprele, urşii, ţigăncile şi nu în ultimul rînd dansul căiuţilor.
Foclorul a ajuns să fie ecoul unei culturi autohtone, pierdute azi în mare parte. Cîntecul popular nu are voie să dispară, el trebuie să renască, să existe in inima fiecăruia dintre noi, iar ,,Crenguţa de Iederă” împreună cu Maria Iliuţ au drept scop de a face auzit cîntecul moldovenesc pretutindeni căci precum vinul, aşa şi cu cîntecul popular, cu cît este mai vechi, cu atît el devine mai bun, mai valoros.

Pe urmele... Tălăncuţei

- Când v-am telefonat, cu propunerea de a realiza acest interviu, aţi refuzat din motiv că sunteţi foarte ocupată. Care-s acele ocupaţii la început de primăvară?

- În preajma sărbătorilor de primăvară, evident, avem multe evoluări. În plus, eu am şi nişte ore la Universitatea de Stat din Moldova. De fapt, acesta este şi un refugiu al meu, mai ales când nu prea am spectacole. Fireşte, noi, interpreţii, avem nevoie de concerte, de întâlniri cu publicul. În lipsa lor, eu mă retrag între aceşti minunaţi tineri care au îndrăgit cu adevărat cântecul popular şi, la îndemnul inimii ori la sfatul părinţilor şi buneilor, vin să studieze şi să promoveze tradiţiile noastre populare. Poate nu-i modest din partea mea să vă spun, dar suntem un ansamblu cu ţinută şi costum deosebite, iată de ce avem foarte multe oferte, spectacole grandioase, alături de interpreţi de mare valoare din ţară şi de peste hotare. De asta am zis că suntem solicitaţi şi, evident, foarte ocupaţi în repetiţii, evoluări, lecţii...

- Ce lecţii?

- La USM avem Facultatea de Arte Frumoase, unde durata studiilor este de trei ani, după care tinerii primesc o diplomă echivalentă cu cea de la facultatea de bază, în temeiul căreia, aranjându-se la serviciu, pot să mai aibă un salariu conducând un ansamblu artistic de copii etc. Se ţin ore de teorie şi practică, de canto, dans... Ce să vă spun, ca la cei mai performanţi artişti.

- Când aţi înscris prima pagină a succesului ca interpretă?

- A fost demult. Eram studentă la Conservator şi, cum se spune, la momentul şi locul potrivit mă găsise Andrei Tamazlâcaru, care m-a ascultat şi mi-a spus că şi-ar dori să aibă pe cineva să reprezinte zona folclorică de la nord în Ansamblul „Tălăncuţa”, lansat de vreo doi ani. Astfel, prin 1983, am venit la „Tălăncuţa”, de unde şi începuturile mele artistice.

- A fost uşor ca, venind din acea zonă specifică, să vă intergaţi în viaţa culturală a Chişinăului?

- Cântând cu „Tălăncuţa”, am simţit mereu sprijinul, interesul şi dragostea faţă de folclorul nostru din Bucovina. Pe atunci mă căsătorisem şi am început să colaborez cu diferite orchestre – „Busuioc Moldovenesc” (conducător artistic: Mihai Amihalăchioaie, originar de la Cernăuţi, care mi-a cunoscut cel mai bine stilul), „Ştefan-Vodă” (conducător: Tudor Ungureanu), precum şi cu orchestrele profesioniste „Lăutarii”, „Joc”, „Mugurel”...

- Cum este meseria asta de cântăreţ?

- Dintr-o parte, fiecare îşi doreşte să fie artist, însă e o activitate anevoioasă. E muncă, răbdare, trebuie să fii bine pregătit, să nu tragi atenţie la multe lucruri mai puţin benefice – mă refer la invidii, bârfe, vorbe felurite. Adică, să-şi cauţi de repertoriu, de stilul propriu, care te reprezintă. Bineînţeles, să ţii cont de cerinţele publicului, dar să nu uiţi şi de părerea specialiştilor. Asta am însuşit-o de la dascălul nostru, Andrei Tamazlâcaru, care ne-a „şlefuit” şi ne-a îndrumat la multe. Cu timpul, desigur, am văzut şi noi „ce e bine şi ce-i rău”, putem să ne dăm seama de nişte lucruri, de care un artist trebuie să ţină cont neapărat pentru a se menţine.

- A fi mamă şi artistă presupune nişte sacrificii. Cum vă reuşeşte?

- Sigur, încerc să le reuşesc pe toate, să fie acasă şi ordine, şi pe masă. Evident, nu e uşor, revii târziu, uneori în zori de zi şi-apoi iarăşi pleci, când dimineaţa, când seara, în timp ce lumea vine de la serviciu, tu intri în serviciu... Desigur, ai nevoie de susţinerea şi înţelegerea celor de-acasă, altfel apar tot felul de probleme. Dar - slavă Domnului! - le reuşesc, poate pe alocuri le mai scap, însă merg înainte.

- Fiul dvs., Marin, este un fotograf foarte bun. A debutat recent şi în paginile revistei noastre cu nişte imagini superbe, care prezintă obiceiurile de iarnă din satele Bucovinei. Am înţeles că are aptitudini şi preocupări artistice interesante. Cui seamănă?

- Odată ce şi el activează în domeniul artei, cred că seamănă ambilor părinţi. Soţul este la fel muzicant şi, evident, am vrut ca şi fiul să ne urmeze exemplul. Chiar a şi făcut studiile la o şcoală muzicală. Eu îl încurajam, îi spuneam că îl ajut şi că are să câştige mult, îl ademeneam cu orice preţ să fie muzicant, dar el a spus: nu. A avut alte viziuni, vrând să fie operator de film, fotograf. Şi-atunci am rămas, suferind, necăjită. Vedeam, pe la nunţi, operatori cum filmează şi mă gândeam: oare pentru asta trebuie şcoală specială? Mai târziu mi-am dat seama că sunt nişte lucruri fine: nu trebuie să-i încurci copilului tău. Sunt mulţumită pentru faptul că Marin a ştiut ce vrea, a insistat exact asupra a ceea ce şi-a dorit şi, dacă are deja nişte succese, fiind câştigător la concursuri internaţionale şi naţionale, mă bucură şi mai mult, mai ales că e preţuit şi de specialişti. Este foarte bine că-i place ocupaţia aceasta şi o face din dragoste. Ceea ce-i propuneam eu, probabil, avea să-i strice din carieră. El, într-adevăr, e stăruitor, şi-a încheiat studiile şi la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti.

- Deci, e un specialist cu documente în regulă.

- Da. Că i-am zis: dacă ai ales calea asta, atunci trebuie să faci şcoală, să fii specialist! Ori-ori, altfel nu se poate.

- Întrucât arta imaginii de film este legată de cea fotografică, el – evident – le îmbină. Dar, spuneţi, cum v-a mers în viaţă la capitolul dragostei?

- Cum să vă spun... Omul nu poate trăi fără dragoste. Mie – pe unde mi-a şchiopătat, pe unde nu... Însă nu pot să supăr pe bunul Dumnezeu, consider că mi-a mers bine şi mulţumesc că am ceea ce am. Depinde şi de care dragoste. Eu am dragostea şi recunoştinţa din partea copiilor pe care i-am instruit, că am avut ore şi la Palatul republican al copiilor, mulţi sunt deja mari, buni interpreţi. Am avut şi ansamblul de copii, şi-atunci - pentru mine - dragostea vine din partea copiilor, părinţilor, studenţilor, precum şi a spectatorilor, publicului larg, care, poate, m-au îndrăgit. Mulţumesc Domnului şi-mi zic: mai dă, Doamne, la toată lumea! Cei care mă întâlnesc pe stradă şi mă recunosc, mă salută şi-mi mulţumesc. Consider că aceasta e tot o dragoste, pe care o primesc cu plăcere şi, cu ea, mă menţin ca femeie.

Un loc de pe pământ – Crasna

- Vă este dor de Bucovina, de baştină? Cât de des mergeţi în satul natal, la Crasna?

- Desigur, îmi este foarte dor. Eu mă regăsesc în cântecele mele, care sunt culese de la baştină şi deseori, la sărbători, plec încolo, pentru că la noi, mai mult ca în oricare altă parte, s-au păstrat tradiţiile, obiceiurile, costumul naţional. Merg neapărat cu Marin. Eu culeg folclor, până când mai există, de la acei informatori mai vârstnici, iar Marin face artă fotografică, punându-şi în plan să tipărească poate o carte în imagini despre nordul Bucovinei. A făcut şi două filme documentare, unul fiind prezentat, deja de două ori, la TVR Internaţional. Consider că e o datorie şi recunoştinţă a mea către satul de baştină, către consătenii mei, cei care - în felul lor - m-au legănat şi de la care am pornit în lume.

- Părinţii vă sunt în viaţă?

- Nu. Am avut o mare tragedie: părinţii, sora şi fratele au decedat de cancer. (Abia îşi stăpâneşte emoţiile.) Se spune că din cauza tragicului incident de la Staţia Atomică Cernobâl. Noi ne aflăm în zona muntoasă şi pădurile de conifere de acolo au absorbit multă radiaţie, ceea ce a avut impact negativ asupra mediului de viaţă, inclusiv asupra sănătăţii oamenilor. Au murit foarte mulţi, printre care şi tineri.

- Cum sunt plaiurile bucovinene, ce se întâmplă azi pe acele meleaguri?

- Plaiurile sunt deosebit de frumoase, cum au fost întotdeauna. Sunt locuri binecuvântate de Dumnezeu. Trebuie să le vezi, ca să poţi să-ţi dai seama ce minunăţie sunt. La noi, toţi gospodarii sunt de felul lor artişti, fie că se ocupă de lemnărie, sculptură, fie de construcţia caselor tradiţionale. Sunt oameni muncitori, care ştiu să îmbine şi să redea tot ce-i frumos în aspectul caselor şi gospodăriilor, în costumaţia şi portul naţional. Crasna mi se pare cel mai frumos sat din lume. Însă, astăzi, mulţi crăsneni, în special tineretul, emigrează din sat; ca şi în alte părţi, e greu, de altfel, ca şi în Moldova. Bătrânei cu pensii mici, salarii mizere, de aceea şi pleacă lumea. Nu este casă ca cineva să nu fie plecat. Asta e. Dar mă bucur că – oricum – încă se mai păstrează la noi tradiţiile şi obiceiurile frumoase.

- Ca româncă, venită dintr-o provincie ruptă de ţara-mamă, cum concepeţi iubirea de neam şi de pământ strămoşesc?

- Iubirea de neam... (Oftează adânc.) Eu le spun şi studenţilor mei: cât om grăi, cum se zice pe la noi, limba strămoşească, atâta vom exista. E o parafrazare a versurilor cunoscute ale lui Nicolae Dabija. Eu aş adăuga: dacă ne vom păstra tradiţiile, obiceiurile... Pentru că sunt nişte piloni care ne menţin ca naţiune. Cum ne spunea şi Andrei Tamazlâcaru: dacă se vor schimba continentele şi noi vom păstra tot ce avem – tradiţii, obiceiuri – oriunde ne vom afla, vom fi recunoscuţi ca moldoveni, români din zona respectivă. De asta pun accent şi eu, la fel le transmit şi studenţilor: ceea ce avem valoros - cu sfinţenie trebuie studiat, păstrat şi promovat, să nu ne scape, pentru că asta ne menţine la altitudinea potrivită ca naţiune românească.

Vreau să vă mai spun ceva. Satul meu, peste care s-a pus hotarul, se află la 6 km de la Putna lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Când s-a pus peste noapte hotarul, evident, a fost cel mai tragic lucru ce s-a produs vreodată la noi, pentru că au rămas părinţii de o parte, iar copiii - de altă parte de sârma ghimpată, i-au crescut neamurile sau vecinii. Şi-acuma bătrâneii plâng... Scuzaţi, mă răscolesc nişte emoţii. (Abia îşi stăpâneşte lacrimile.) Şi zic: ne petrecem din viaţă şi n-o să mai fim iarăşi cum am fost, cu toţi împreună... Cu atât mai mult, când se fac recensămintele astea la nişte începuturi de ani, ucrainenii de acolo se străduiesc - cu orice preţ - să pună accentul, mai ales prin case, că odată ce locuiţi în Ucraina, înseamnă că sunteţi ucraineni, nu - români... Fac totul ca să pună procentul cât mai mic, să dovedească, astfel, că acolo e Ucraina.

- Cum, dealtminteri, se face şi în R. Moldova, prin substituirea glotonimului de moldovean ca naţionalitate, numai să nu figureze termenul de român.

- Exact. Asta se întâmplă, dar noi ne străduim, la rândul nostru, să-i convingem şi să le arătăm, cu orice preţ, cine suntem. Deja avem la Cernăuţi: Societatea Culturală Mihai Eminescu, Casa Limbii Române, societăţi diriguite de mari personalităţi, cum sunt poeţii Vasile Tărâţeanu şi Ilie Zegrea. Se fac festivaluri, concursuri, se duce lupta pentru a li se permite românilor bucovineni să aibă localuri de cultură în centrul oraşului Cernăuţi, la şcoala unde a studiat Mihai Eminescu, s-au făcut monumente Poetului, ne mai ajută Consulatul României, care se află la Kiev. Din partea României s-au acordat nişte ajutoare, construindu-se o şcoală românească la noi în Crasna, fiindcă e sat mare şi avem cinci şcoli, dintre care trei sunt româneşti, una ucraineană şi alta rusească. Lumea noastră conştientizează şi vrea cu orice preţ să ne menţinem, să arătăm că suntem români de origine.

Crenguţa de iederă

- Vă simţiţi împăcată cu sine şi cu lumea din jur?

- Omului nu-i ajunge, poate tot timpul, câte ceva. Oricum, eu sunt împăcată, mulţumesc că am reuşit cât de cât din ceea ce mi-am propus în viaţă. Îl sfătui şi pe Marin să-şi croiască cariera cinstit, cu forţele proprii, prin stăruinţă şi muncă asiduă. Altminteri, aluneci cumva şi gata, vedeţi că noi suntem mereu în vizor şi trebuie să ne străduim în permanenţă să fim la cotă înaltă în toate.

- Ce alte pasiuni aveţi?

- (Râde, voioasă.) Am o pasiune aparte faţă de broderie, pentru că maică-mea şi surorile mele au ţesut şi au brodat. Mari interpreţi din republică – Maria Bieşu, Constantin Rotaru, Arseni Butnaru, Luminiţa Caluta –, precum şi mulţi artişti tineri, ca cei din ansamblul meu, ies în scenă îmbrăcaţi în costume confecţionate de surorile mele: Saveta, care e decedată, cum v-am spus, şi cea mai mare, Ileana, care stă la ţară şi e considerată una dintre cele mai bune meşteriţe. Mă pasionează mult broderia, dar nu prea am timp pentru asta. Desigur, mă pot lăuda că am cele mai multe costume – circa 18 de toate, confecţionate de surorile mele. Eu, însă, acum am alte preocupări care „ard”, nu aşteaptă – nişte înregistrări, noi CD-uri cu muzică populară. Nu de alta, timpul trece foarte repede şi trebuie să le dovedesc; celelalte pasiuni le fac aşa, din când în când, pe apucate. M-am referit la broderie. Costume am multe şi de cele mai variate. Câteodată îmi zic: de-aş avea spectacole câte costume am!

- Vă urez să aveţi cât mai multe spectacole şi toate de succes! Pentru că meritaţi, posedaţi calităţi minunate, o voce deosebită şi cântece autentice, mult îndrăgite. Ţin să vă mai întreb: ce dorinţe aveţi încă neîmplinite?

- Sunt mai multe. În primul rând, vreau să mai realizez un film, cu băştinaşii mei, că mai sunt încă multe de scotocit şi de scos la suprafaţă.

- Cu Marin, care-i bun operator şi vă este la îndemână, cred că neapărat veţi reuşi.

- Da, însă nu e suficient să fii doar un operator bun: orice faci şi oriunde te întorci - trebuie bani, altfel nu te poţi mişca nicicum. Şi asta îmi doresc, ca să mai scot şi să arăt lumii despre crăsneni, despre românii mei bucovineni. Aşa mi-am şi intitulat filmul: „Un loc de pe pământ – Crasna”. Sunt sigură că multă lume, dacă nu ştie unde se află Moldova şi Ucraina, de Crasna cu atât mai mult nu ştie. De aceea, m-am gândit să facem acest film, ca să se ştie că există aşa români, cu aşa tradiţii şi obiceiuri bogate. Mulţumesc Domnului că m-am născut în sânul naturii şi al oamenilor de acolo, de unde am a lua multe; păcat ar fi să nu le documentalizăm, să le arhivăm pentru generaţiile viitoare.

- Ce surprize mai pregătiţi „fanilor”, iubitorilor de cântec popular?

- În afară de filmul de care v-am vorbit, pregătesc un nou CD cu cântece de diferite genuri, începând de la cel de leagăn şi finisând cu bocete, care să fie şi un îndrumar pentru instituţiile în domeniu – de ce nu? Pentru că la noi se mai pierd din astea, mulţi interpreţi pun accent pe texte compuse de autori concreţi şi care îi reprezintă. Dar eu ţin la ceea ce mai descopăr în folclorul nostru, nişte texte cu o filosofie extraordinară, pe care nici un poet n-ar putea s-o redee întocmai, bunăoară, o doină etc.

- Totuşi, căror texte daţi preferinţă la alcătuirea propriului repertoriu?

- Sunt foarte multe. Spre exemplu, de nuntă: „Iese luna dintre nori / Şi Ion dintre feciori. / Iese luna dintre stele / Şi Ileana dintre fete.” Este o comparaţie deosebit de frumoasă. Sau: atâtea altele. Eu pun accentul pe cuvânt, pe mesaj, ca omul să ia ceva din textul respectiv. Evident, contează mult şi melosul. Or, noi suntem ca şi pe muchie de cuţit: trebuie să ţinem cont, cum ziceam mai sus, şi de ceea ce are nevoie spectatorul, dar şi de cuvântul specialistului. Da, mi s-au propus şi texte scrise de autori, însă am zis că nu pot să-mi permit decât cântece culese din folclorul autentic. Şi nici romanţă nu cânt deocamdată.

- De ce?

- Fiindcă... aceasta cere un stil aparte. Sau, poate, n-am ajuns încă la vârsta când se cântă romanţe. (Râde.)

- Ce ne mai puteţi spune despre Ansamblul „Crenguţa de iederă”, pe care-l conduceţi la USM?

- Ştiţi, iedera este o plantă verde mereu: şi vara, şi iarna. Ea este căţărătoare şi suge din copaci, de oriunde. Prin titlul dat ansamblului, am găsit anume ceea ce-i caracterizează pe aceşti tineri frumoşi, care caută să asimileze şi să promoveze tot ce-i frumos.

- Vă mulţumesc pentru interviu.