duminică, 21 octombrie 2007

Lecţia de demnitate a Mariei Iliuţ

NUMAI CÂNT ŞI DOR DE BUCOVINA

La 10 iunie 2006, Palatul Naţional din Chişinău a găzduit un eveniment de excepţie - cântăreaţa Maria Iliuţ şi-a adunat admiratorii şi prietenii la prima ei seară de creaţie, intitulată sugestiv "Numai cânt şi dor de Bucovina".
Drumul spre acest spectacol a fost unul lung şi anevoios, deşi interpreta are în spate 20 de ani de activitate scenică, o voce superbă şi un repertoriu folcloric singular în peisajul muzicii populare româneşti: cântece de joc, de leagăn, păstoreşti, colinde, doine şi balade, culese exclusiv din dulcea Bucovină. Ca să vii atât de "târziu" în faţa publicului cu un spectacol atât de cutremurător trebuie să dai dovadă de multă onestitate, tenacitate şi de infinită răbdare. Mai cu seamă astăzi, când cei cu bani, dar cu o prestaţie îndoielnică, îşi lansează casete şi CD-uri pe mică pe ceas.
Spectacolul n-a fost prilejuit de o anumită aniversare, ci de o lansare de CD, cu acelaşi titlu - "Numai cânt şi dor de Bucovina". Editarea unui CD era un vis vechi al cântăreţei, pe care ni l-a mărturisit acum trei ani, când s-a întors din Italia, unde, zicea ea, se simţea ca o pasăre închisă în colivie. Timp de doi ani s-a aflat în oraşul gondolelor. Fiind invitată de nişte italieni pe care i-a cunoscut la Chişinău, Maria cânta într-un hotel-restaurant, împreună cu un grup de interpreţi din România. Bucovineanca le-a plăcut atât de mult urmaşilor lui Cezar, încât contractul, încheiat pe o perioadă de trei luni, i-a fost prelungit până în vara lui 2001. Programul, format din repertoriul ei de-acasă, era conceput pentru turiştii străini. Moldovenii aflaţi în Italia, din păcate, nu prea veneau la concertele ei, biletele fiind prea scumpe pentru buzunarul lor. Revenind la baştină, Maria avea să ne spună că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Şi pentru că la "Veneţia e cu totul altfel": e una să visezi şi e cu totul alta să vezi... Acolo, mai zicea cântăreaţa, a constatat - pentru a câta oară - că noi, moldovenii, nu ştim să ne apărăm demnitatea şi să ne preţuim sănătatea şi libertatea.
La întoarcere, Maria s-a reîncadrat în muncă. De câţiva ani, conduce Ansamblul etnofolcloric "Crenguţă de iederă" de la Universitatea de Stat din Moldova şi cel de la Palatul de creaţie a copiilor. Tot atunci, artista s-a apucat să pregătească CD-ul, în care a inclus tot ce-a adunat de-a lungul anilor. Şi-a început activitatea în Ansamblul etnofolcloric "Tălăncuţa" condus de Andrei Tamazlâcaru. Până atunci, mai încercase să se angajeze într-o orchestră de muzică populară. Dirijorii, însă, îi spuneau: vocea ta e superbă, dar ai accent românesc. Slavă Domnului, Tamazlâcaru nu s-a temut: a acceptat acest accent şi a promovat-o. Cu "Tălăncuţa", Maria Iliuţ a înregistrat la radio majoritatea melodiilor. O parte din repertoriu l-a realizat cu Ansamblul etnofolcloric "Ştefan Vodă". Cântecele de joc le-a pregătit cu Orchestra de muzică populară "Busuioc Moldovenesc", dirijat de Mihai Amihalachioaie, originar din Molniţa Bucovinei, care o cunoştea de acasă, adică, de la Crasna, din Ţara de Sus, de unde descinde Maria Iliuţ.
La spectacol au venit s-o susţină toţi bucovinenii din Chişinău - Mihai Amihalachioaie, Ion Paulenco, Marin Gheras, ansamblurile etnofolclorice şi soliştii cu care a colaborat, precum şi tinerii interpreţi pe care i-a lansat: Cristina Pintilie, Elena Negruţă, Cezara Elena ş.a. De asemenea, a venit şi un grup etnofolcloric de la Crasna, împreună cu poetul bucovinean Vasile Tărâţeanu. Soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra de muzică populară "Mugurel", condusă de Ion Dascăl. A fost un spectacol de zile mari, la care visează orice artist consacrat. Succesul se datorează, în mare parte, şi regiei de calitate, semnate de Lidia Pamfil, care a reuşit să imprime evenimentului o semnificaţie aparte.
Joia trecută, Maria Iliuţ a dat o lecţie tuturor interpreţilor de muzică populară din spaţiul dintre Prut şi Nistru. Zicea odată Maria că, astăzi, la cântat se pricepe multă lume. "Mai este, însă, un detaliu important pentru un interpret de muzică populară - să-ţi formezi un repertoriu care te reprezintă, să-i dai fiecărui cântec nuanţa sau culoarea potrivită. Din păcate, mulţi cântăreţi cu capacităţi vocale extraordinare, neavând un repertoriu şi cântând lucrările altora, îşi pierd, chiar de la începutul carierei, individualitatea artistică. “Maria Iliuţ rămâne modelul de interpret, care le are pe toate - şi voce, şi har, şi repertoriu, şi ţinută scenică. Este un artist complex, fapt ce o deosebeşte în mediul artistic de la noi. Poporul nostru a avut mai multe Marii. Şi ar fi bine să se ştie că una dintre ele, inconfundabilă şi irepetabilă, este cea de la Crasna.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

„Crenguţa de Iederă” – deţinătoarea unui prestigios trofeu








Pentru Colectivul etnofolcloric universitar „Crenguţa de Iederă”, condus de distinsa interpretă de muzică populară Maria Iliuţ, maestru în artă, vara caniculară a lui 2007 a fost fierbinte la propriu şi la figurat, dar concomitent şi plină cu emoţii pozitive. Succesele acestei remarcabile formaţiuni sunt cunoscute departe de hotarele republicii.
Ultima performanţă a „Crenguţei de Iederă” ţine de evoluarea strălucită în cadrul Festivalului Folcloric „În grădina cu flori multe”, care s-a desfăşurat la finele lunii iunie şi începutul lunii iulie în capitala Bucovinei, străvechiul oraş Cernăuţi, al cărui întemeietor a fost Alexandru cel Bun, bunelul voievodului nostru Ştefan cel Mare. Invitaţia lansării festivalului îi aparţine Centrului Bucovinean de Artă pentru conservarea şi valorificarea culturii tradiţionale româneşti din Cernăuţi, la această impresionantă manifestaţie anunţându-şi prezenţa peste 60 de colective şi interpreţi cu vârsta între 6-25 de ani. La concurs au fost admişi cei mai buni interpreţi de folclor autentic românesc din satele bucovinene Crasna, Pătrăuţii de Jos, Mahala, Boian, Costiceni, Molniţa, precum şi din oraşele Cernăuţi şi Herţa. Au strălucit în sensul adevărat al cuvântului ansamblurile de copii şi tineret din Suceava şi Botoşani, mai ales, în recitalul „Gala laureaţilor”, care a avut loc la Palatul Tineretului din Cernăuţi.
„Crenguţa de Iederă”, în componenţa unui număr de 23 de membri, s-a prezentat cu un repertoriu bine închegat, constituit în temei din cântece şi dansuri din nordul Moldovei şi Bucovinei. La desemnarea laureaţilor s-a ţinut cont de patru elemente fundamentale: repertoriul, calităţile vocale, costumaţia şi ţinuta scenică. Bineînţeles că la toate poziţiile „Crenguţa de Iederă” nu a avut concurenţi, formaţiunii noastre universitare revenindu-i Trofeul Festivalului.
Gazdele i-au primit pe artiştii din Chişinău cu toată căldura şi deschiderea ce-i caracterizează pe bucovineni: li s-au organizat plimbări prin oraş, excursii pe locurile eminesciene şi istorice, vizite la renumitele capadopere arhitectonice de importanţă europeană: Teatrul Dramatic-Muzical „Olga Kobâleanska” şi la splendida Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovineni.
În ultima zi de aflare în Cernăuţi membrii ansamblului „Crenguţa de Iederă” au reuşit să efectueze şi câteva expediţii folclorice în cunoscutele centre rurale cu străvechi tradiţii şi obiceiuri autohtone Tărăsăuţi, Costiceni şi Draniţa.
Însoţitori le-au fost inimoşii oameni de cultură din nordul Bucovinei Ilie Luceac, Maria Toacă şi Iurie Levcic.

Material preluat din Ziarul ,,Universitatea",25 septembrie 2007,realizat de Mihai MORĂRAŞ

marți, 9 octombrie 2007

La munte, sus, in Tara Motilor


Ansamblul etnofolcloric “Iedera”, ori de cite ori evolueaza in fata spectatorilor, de fiecare data isi reconfirma prestanta si originalitatea artistica si, bineinteles, titlul onorific de Colectiv Popular, pe care-l detine inca din anul 1992.

Asa s-a intimplat si la finele canicular al lunii iulie, cind “Iedera” (denumirea provenind de la o planta decorativa cu flori de o rara frumusete) “si-a resfirat podoabele” tocmai pina pe Muntele Gaina din Maremuresul Istoric. (O inchipuire sumara despre aceste locuri pline de farmec si maretie din Muntii Apuseni va puteti face privind imaginea din fotografia alaturata).
Vorba e ca aceasta echipa de mari entuziasti, mesageri inflacarati ai tezaurului nostru folcloric, a avut onoarea de a fi invitata la Festivalul International “Tirgul de Fete” de pe muntele Gaina, editia 2002.
Conducatoarea ansamblului, inimoasa si apreciata interpreta de muzica populara, Maria Iliut, inzestrata si cu harul valorificarii zestrei noastre muzicale autohtone, dar si a portului national (mai ales din Nordul Moldovei si Bucovinei) ne-a dat urmatoarele detalii:
– Invitatia am primit-o de la Societatea Culturala “Bucuresti – Chisinau” (cu sediul la Chisinau) care a fost pentru noi o adevarata surpriza si am acceptat-o cu mare bucurie si recunostinta. Dar si responsabilitatea era la fel de mare, deoarece urma sa evoluam alaturi de renumite colective etnofolclorice din Rominia, Ungaria, Bulgaria si Albania. De mentionat ca aceasta grandioasa manifestare populara (la editia curenta au fost prezenti peste 250 mii de spectatori) se desfasoara in fiecare a treia duminica a lunii iulie, cind motii din Muntii Apuseni comemoreaza ziua de nastere a marelui patriot romin, conducator viteaz al unor cete de munteni, care la inceputul secolului XIX luptau pentru independenta tarii si pe care poporul l-a supranumit cu dragoste “Craiul Muntilor”.
Spectacolul s-a desfasurat, fireste, sub cerul liber, avind genericul “Pe munte, in strai de dor”, artistii nostri de la Universitatea prezentindu-se la nivelul cuvenit.
Maria Iliut a mai precizat ca studentilor – artisti de la USM li s-a facut o primire de vis de catre prefectura judetului Alba si personal de catre prefectul de Alba – Iulia avocatul Ioan Rus, acestia vizitind locurile istorice, acoperite de gloria predecesorilor. In mod deosebit i-a impresionat Casa – Muzeu din Lancram, bastina marelui poet si filozof Lucian Blaga, situata doar la citiva kilometri de epicentrul memorabilului eveniment – Muntele Gaina care geografic se afla la confluenta judetelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj si Timisoara.
... A fost o sarbatoare de suflet pentru toti membrii Ansamblului etnofolcloric “Iedera”, care s-au simtit mindri de a fi si ei mesageri ai traditiilor si obiceiurilor stramosesti, intruchipate in cintecul, dansul si portul nostru popular.


Mihai Moraras,redactor-sef/ziarul ,,Universitatea" din 25 septembrie 2007

Cand toti imi inchideau gura,el m–a incurajat sa cant romaneste


Daca privesc dintr–o parte viata mea, o vad amestecata cu cantecele romanesti din Bucovina, cu folclorul de la Crasna, cu melodiile seculare ale romanilor din Carpati. Datorita acestei comori folclorice, m–am simtit in apele mele, m–am simtit bogata, caci inca sunt atatea cantece de cules si de cantat despre Bucovina mea draga.

Totusi, a fost o perioada cand m–as fi bucurat sa ma nasc muta, caci tot cuvantul pe care–l cantam, era taiat din repertoriu. Culmea a fost atunci cand am fost selectata pentru un turneu in Cipru si am fost data jos, practic, din avion, pentru ca cineva in ultimul moment a decis din nou ca tot ce cant e romaneste. Mi–am zis atunci ca nu mai pot, caci nu stiam sa cant altfel, iar ei ziceau ca nu numai limba mi–i romana, ci si cantarea cuvintelor.

Asa m–a descoperit Andrei Tamazlacaru, care a apreciat tocmai cantecele neaose si folclorul autentic al fetelor de la Talancuta, al altor interpreti. Devenisem atunci foarte timida in cantecele mele si el a fost cel care m–a facut sa ridic fruntea, sa–mi dreg vocea si sa cant. Stiu ca a fost mereu intr–o batalie cu tot felul de redactori si realizatori de emisiuni si inregistrari, dar a fost ca un Inger de garda pentru cantecele mele, care nu au mai fost lovite de atunci si pana azi.

Ziarul de Garda, Nr.17, februarie 2006

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Lansarea CD-ului „Aprindeti luminile” – o realizare de exceptie a Ansamblului etnofolcloric „Crenguta de Iedera”

Zicea inteleptul Emil Cioran ca (il citam): „Orice stare de har izvoraste dintr-o foame cultivata, voita...” Ei bine, probabil de aceasta „foame” sublima sunt atinsi toti, fara exceptie, acesti minunati rapsozi ai Eposului nostru folcloric inestimabil, care si-au descoperit harul (acesta e cuvantul!) prin mijlocirea altui har cu care natura a inzestrat-o din plin, pre nume Maria Iliut. I se mai zice si Privighetoarea din Muntii Crasnei, care a coborat pe sesurile Tarii de Jos a Moldovei Stefane cu toata zestrea ei de acasa, din Bucovina – si portul, si cantecul de la vatra, rostit din mosi-stramosi, si obiceiurile, adica cu toate comorile spirituale cu care se poate mandri neamul nostru.
Mostenind o voce inconfundabila, dar si o deschidere sufleteasca si o bunatate nedisimulata ce o remarca, Maria Iliut se daruie incontinuu acestui sublim si mistuitor „Chin”, cu care a impovarat-o Destinul.
Iar marele ei noroc a fost sa-si indrepte cararile si sperantele in bine spre Universitatea de Stat din Moldova, care a primit-o in familia ei cu dragoste si cu bratele deschise. Si aceasta deschidere, aceasta generozitate a fost si continua sa fie rasplatita din plin, asa cum numai distinsa doamna Maria Iliut stie s-o faca! Nu vom vorbi despre performantele care i-au reusit pana in prezent. Vom nominaliza doar ultima reusita, una de exceptie – lansarea CD-ului „Aprindeti luminile”, cele 17 perle inmanunchind traditii de Craciun si Anul Nou, adunate si slefuite cu inspiratie si migala de prin partile Bucovinei, dar si de prin satele Moldovei de catre inzestratii artisti din ,,Crenguta de Iedera”, aroma si prospetimea careia se mentine mereu la aceeasi temperatura a creatiei si originalitatii.
Lansarea acestui CD a fost de fapt si un prilej de bucurie pentru multe personalitati care dau stralucire, vigoare si putere de rezistenta comorilor noastre autentice etnofolclorice, de a se reintalni cu prietena si colega lor Maria Iliut, a mai sta la taifas, a discuta despre ale noastre chiar in toiul frumoaselor Sarbatori de iarna?
Caci pe toti ii unesc nu numai vechile prietenii si calitatea lor de promotori si pastratori ai folclorului nostru muzical si al traditiilor netrecatoare, dar si spiritul de solidaritate, de coeziune profesionala, de sustinere morala si de incurajare a colegilor de breasla. De fapt, aceasta s-a si intamplat cu acestei stralucite manifestari de suflet.
Bineinteles ca nu putea lipsi de la acest semnificativ eveniment cultural-spiritual si inzestratul, pasionatul si neobositul cautator si valorificator de folclor national muzical autentic Andrei Tamazlacaru, acela care de fapt i-a deschis unda verde Mariei Iliut in arta muzicii populare profesioniste, dansul fiind si moderatorul seratei de lansare a CD-ului „Aprindeti luminile”.
...Au venit la Casa de Cultura a Universitatii noastre s-o felicite pe protagonista si pe toti membrii deja celebrei „Crengute de Iedera” renumitii rapsozi Maria Mocanu, Nicolae Gribincea, Veta Ghimpu-Munteanu, Tudor Ungureanu, precum si Tudor Colac, etnograf de vocatie, Vasile Chiselita, muzicolog, doctor in Studiul Artelor, inzestrata poeta Nina Slutu.
Gazda primitoare, domnul rector Gheorghe Rusnac, avea sa faca o confesiune sincera si emotionata:
- Cu totii venim de la vatra parinteasca, deci suntem cu totii pasionati de muzica populara, de folclorul nostru neasemuit. Drept dovada ne poate servi minunatul colectiv etnofolcloric „Crenguta de Iedera”, alcatuit din copii talentati si devotati artei populare din diferite zone folclorice ale Moldovei. Iar doamna Maria Iliut ne serveste drept model de pedagog, de om cu deosebite calitati morale si artistice, inzestrata de la Dumnezeu cu un talent deosebit. Iar o mai buna imagine in lume a Universitatii noastre pe care o fac astazi colectivele artistice si in particular „Crenguta de Iedera” nici ca ar putea fi. Munca voastra demonstreaza ca, daca semeni ceva bun, numaidecat vei culege roade bune.
Pregatind bine terenul pentru cele ce urmau sa se intample in seara de 5 ianuarie, dl Valentin Tomulet, decanul Facultatii de Arte Frumoase a scos in evidenta inaltele calitati vocale si interpretative ale ansamblului, mentionand ca aceste performante se datoreaza eforturilor mari pe care le depun toti membrii formatiei etnofolclorice „Crenguta de Iedera”, dar, inainte de toate, doamna profesoara Maria Iliut.
- Va multumim din suflet, si-a incheiat interventia dl V.Tomulet, si va admiram pentru faptul ca dumneavoastra aprindeti mereu luminile in sufletele noastre.
Despre inaltele calitati profesionale de netagaduit ale „Crengutei de Iedera”, pe care maestrul Andrei Tamazlacaru il considera drept o sursa de Lumina ce determina insusi pulsul identitatii noastre nationale, au vorbit cu multa patrundere si inspiratie Maria Mocanu, Veta Ghimpu-Munteanu, Tudor Ungureanu, Tudor Colac, Petru Cocarta, sef de Laborator la Institutul National de Ecologie s.a.
In incheierea acestor sumare notite, prilejuite de lansarea CD-ului „Aprindeti luminile”, reproducem un pasaj inspirat care ii apartine aceluiasi maestru Andrei Tamazlacaru, tiparit pe foaia de titlu a CD-ului:
„...Aprindeti luminile si veti vedea ca studentii Universitatii de Stat din Moldova au stiut sa depoziteze in relicvariul etnografic al capelei folclorice „Crenguta de Iedera”, initiata de Maria Iliut, minunate imnuri, colinde de Craciun, uraturi, plugusoare si sorcove – din ciclul agrar de Anul Nou, rituri magice, teatralizate (Capra, Ursul, Calul, Cerbul etc.), de unde vor fi luate si puse pe firul timpului, reinviate ori de cate ori oamenii vor avea nevoie de minune...”